In vizor

Poliția Locală din Tecuci îi amenință pe părinți cu amenzi, dacă mai blochează circulația din preajma școlilor

Părinții din Tecuci care își duc copiii la școală blochează străzi și treceri pentru pietoni, iar elevii sunt nevoiți să circule printre mașini.

„Atragem atenţia că patrulele poliţiei locale vor avea şi în continuare, permanent, în consemn, verificarea modului în care conducătorii auto îşi parchează autovehiculele în preajma şcolilor şi că vor da dovadă de maximă intransigenţă faţă de cei nepăsători de siguranţa tuturor copiilor.

Vă reamintim că Poliţia Locală Tecuci reacţionează la fiecare sesizare primită, fie direct de la cetăţeni, fie prin intermediul mass-media sau a reţelelor de socializare, despre fapte contravenţionale ce pot fi constatate, probate şi fundamentate juridic.

Pentru o rezolvare rapidă a acestor probleme, apelaţi dispeceratul poliţiei locale la numerele de telefon 0236/813333 sau 0236/814795 şi la TelVerde 0800.800.111, disponibile 24/24 ore şi o patrulă va sosi în timp optim la locaţia indicată”, transmite Poliţia Locală Tecuci.