
TVA crește de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% sunt înlocuite cu una de 11% și cresc și accizele, începând de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a majorității măsurilor incluse în primul pachet de austeritate asumat de Guvern.
TVA – Cota standard crește de la 19% la 21%. Cele două cote reduse de TVA, de 5% și 9%, sunt înlocuite de cu o singură cotă redusă de TVA, de 11%.
Cota de TVA de 11% aplicabilă o va înlocui pe cea de 5% în următoarele cazuri: livrarea de manuale școlare, cărți, ziare, reviste; bilete de acces la castele, muzee, case memoriale, situri istorice și arheologice, grădini zoologice și botanice; livrarea de lemn de foc; și furnizarea de energie termică în sezonul rece destinate anumitor categorii de consumatori, potrivit News.ro.
Cota redusă de TVA de la 9% crește la 11% pentru: medicamente de uz uman, alimente (cu anumite excepții), livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale (aplicabil doar pentru case de copii, cămine de bătrâni etc.), apă pentru irigații, servicii de cazare și restaurant/catering etc.
Pentru anumite produse/servicii supuse anterior cotei reduse de TVA de 9%, va fi aplicată cota standard de TVA de 21%: livrarea de medicamente de uz veterinar; livrarea și instalarea panourilor fotovoltaice și livrarea și instalarea de componente pentru repararea și extinderea acestora; accesul la bâlciuri, parcuri de distracții și recreative cu anumite coduri CAEN etc.
În cazul livrării de locuințe, din 1 august 2025 până în 31 iulie 2026, persoanele fizice pot achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 9%, cu anumite condiții printre care și cele legate de suprafață și plafon de preț. Materiile prime pentru industria alimentară, ca grâul pentru panificație, roșii și castraveți pentru procesare, ar urma să rămână cu TVA redusă
Majorarea accizelor
Nivelul accizelor va avea o creștere graduală în două etape pentru o mare parte din produsele accizabile. Începând cu 1 august 2025 nivelul accizelor va crește în medie cu aproximativ 10% la mai multe categorii de produse, printre care benzină și motorină, alcool, și țigări.
O nouă creștere de 10% este programată de la 1 ianuarie 2026.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate
650.000 de co-asigurați își pierd asigurarea din oficiu și se pot asigura plătind. Statul va reține 10% CASS din ajutoare sociale, indemnizații de șomaj, creștere copil, dar și din suma care depășește plafonul de 3.000 de lei, în cazul pensiilor. Sunt eliminate din categoria persoanelor fizice exceptate de la plata de CASS categorii de persoane precum: soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele persecutate din motive politice, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, veterani de război și altele asemenea astfel cum sunt prevăzute de legislație; persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de peste 3.000 lei lunar; persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj; persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului; persoanele fizice care beneficiază de ajutor social; personalul monahal al cultelor recunoscute.
Sunt introduse prevederi specifice pentru asigurarea la sănătate a persoanelor aflate în întreținere, respectiv soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate. Aceasta din urmă va putea opta pentru asigurarea acestora, pe baza Declarației unice a persoanei asigurate și plata a 25% din CASS datorată, la data depunerii declarației prin care se exercită opțiunea precum și a restului de 75%, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.
Impozitul pentru veniturile din premii si din jocuri de noroc crește de la 3% la 4%
Se majorează cota minimă de impozitare a veniturilor din jocuri de noroc de la 3% la 4%, începând cu veniturile plătite din luna august 2025:
– până la 10.000 RON inclusiv -> impozit 4%;
– peste 10.000 – 66.750 RON inclusiv -> impozit 400 + 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000 RON;
– peste 66.750 -> 11.750 RON + 40% pentru ceea ce depășește suma de 66.750 RON.