Cele două persoane aflate la spital în urma prăbuşirii unei drone pe un bloc din Galaţi, urmată de explozie şi de incendiu sunt locatarii apartamentului de la etajul 10 al clădirii, care a fost avariat. O mamă și fiul ei de 14 ani au suferit arsuri minore când au trecut prin holul în care era incendiul, a relatat pentru News.ro Cătălin Sion, purtător de cuvânt ISU Galaţi. La rândul lor, reprezentanţii Primăriei au anunţat că, dacă va fi cazul, locatarii blocului pot fi cazaţi într-un bloc de locuinţe sociale, dar până acum nuau fost solicitări în acest sens.
„La ora actuală (7.00),cele două victime sunt la spital, cu traumatisme minore. S-au evacuat singure dar, în momentul în care au trecut prin holul unde era incendiul (drona a căzut deasupra holului unui apartament de la ultimul etaj, cele două victime erau în dormitor n.r.) au suferit arsuri minore, la nivelul membrelor”, a declarat pentru News.ro Cătălin Sion, purtător de cuvânt ISU Galaţi.
El a precizat că la ora 1.52 a fost transmis mesajul Ro-alert.

”Se fac cercetări la faţa locului. Locatarii se vor întoarce la finalizarea cercetărilor, după ce echipele specializate finalizează lucrul. Momentan cercetările sunt în curs. Am pus la dispoziţie un spaţiu de cazare, oferit de primăria Galaţi, dar nu au fost solicitări din partea celor evacuaţi”, a adăugat Sion.
La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Glaţi au spus că, dacă va fi cazul, există un bloc de locuinţe sociale care pot fi puse la dispoziţia locatarilor din blocul pe care a căzut drona.
„Suntem pregătiţi să oferim eventuală cazare, dacă va fi nevoie, la un bloc de locuinţe sociale. Nu a solicitat nimeni, deocamdată. Cei mai afectaţi au plecat la rude sau prieteni, în rest, nu este cazul”, a precizat pentru News.ro Petrica Paţilea, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Galaţi.
