Politica

Grindeanu evită să comenteze cazul Pahonțu

Cred că domnul Pahonțu trebuie să-și clarifice acele aspecte care sunt semnalate în ancheta jurnalistică, a spus Sorin Grindeanu, după care a trecut la alte subiecte și a încheiat conferința de presă de la Sinaia.

“Cred că domnul Pahonțu trebuie să-și clarifice acele aspecte care sunt semnalate în ancheta jurnalistică. Ceea ce pot eu să vă spun din experiența mea personală este că serviciul de protecție și pază este un serviciu de pază extrem de profesionist și este apreciat inclusiv de către partenerii externi. Mai departe, cred că trebuie să-i întrebați pe foștii președinți Băsescu și Iohannis, pe Nicușor Dan și chiar pe domnul Bolojan, care a fost președinte interimar, așa cum bine știm, vreo jumătate de an”, a declarat președintele PSD, întrebat de cazul Lucian Pahonțu.

El a mai spus că nu va “achiesa la corul de aplaudaci la comandă”.

“La 36 de ani de la Revoluție avem astfel de revelații? Există astfel de descoperiri în România? Dar când am avut un procuror general ca Augustin Lazar, procuror comunist, care a trimis la Aiud diverși condamnați politici, sau când am avut un ministru al justiției, fost procuror comunist ca Monica Macovei, am mai avut asemenea revelații, cum le avem acum? Dar când românii au ales de două ori un fost turnător la securitate, am avut asemenea revelații noi în România? Eu să știți că această ipocrizie nu gust o absolut deloc”, a mai spus Grindeanu, încheiind conferința de presă.

Și președintele Nicușor Dan e evocat în apărarea lui Pahonțu părerea bună pe care o au parteneri internaționali despre SPP și faptul că a trecut mult timp de la Revoluție și e greu de crezut că se va da un verdict  în instanță.