În luna septembrie 2025, Caravana cu Sănătate (proiect naţional) îşi va continua traseul prin ţară, oferind servicii medicale gratuite pentru locuitorii…
Autoritatea Vamală Română continuă demersurile pentru consolidarea unui sistem vamal modern, aliniat standardelor europene şi astfel în data de 12 august 2025…
Este miercuri și evident, este momentul pentru o povestire despre un caz aparte, unul care m-a pus în impas în sala de…
Continuăm investițiile la Spitalul Județean Galați. Astfel, a fost încheiată prima etapă din cadrul proiectului de peste 3 milioane de euro prin…
Astăzi am lansat oficial proiectul „Sănătatea fără frontiere”, un parteneriat important între județul Galați și raionul Hîncești (Republica Moldova), prin care investim…
În tragicul accident naval produs în Golfului Musura, pe Braţul Sulina, în care şi-au pierdut viaţa patru persoane (trei adulţi şi…
Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi a relatat, cu umor, cazurile a doi gălățeni ce au ajuns la…
Faleza Dunării devine locul preferat al familiilor din Galaţi: revine Picnic Urban în Familie, cel mai mare eveniment dedicat copiilor, părinţilor şi…
Marţi, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi au fost solicitate să intervină pentru gestionarea mai multor…
Nemulţumiţi de felul în care îi vor afecta măsurile de austeritate, şi angajaţii ANAF Galaţi protestează spontan. „Poate restul bugetarilor au salarii,…
Primăria municipiului Galați informează că va înceta operarea aplicației privind gestionarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice începând din 30 iunie 2025,…
Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat controale pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanţă privind…
Astăzi, 24 iunie, este Ziua Universală a Iei, sărbătorită anual pentru a celebra frumuseţea şi importanţa culturală a iei româneşti. Această…
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi Consiliul Judeţean Galaţi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi, organizează, în Grădina Publică, în perioada 23 iunie –…
Am semnat astăzi, la Ministerul Transporturilor, contractul în valoare de 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟯𝟳𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼 pentru realizarea celui mai mare proiect…
