Președintele Nicușor Dan a trimis miercuri Parlamentului, spre reexaminare, legea care modifică regimul ariilor naturale protejate și al evaluării impactului asupra mediului,…
Comunicat de Presă finalizare proiect – Digitalizarea activității Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfântul Ioan, finanțat în cadrul Planul Național de…
Partidul aflat pe primul loc în Parlament trebuie să fie în guvern, cu sau fără premierul, a declarat marți deputatul PSD Florin…
În timp ce autoritățile române par neputincioase, dezinformarea din mediul online are efecte tot mai des în viața reală. Șase bărbați și…
Legea, adoptată pe 7 august de Parlament cu câteva amendamenta criticate introduse de PSD și AUR, a fost contestată și de PNL…
Lansarea proiectului „Revitalizarea turismului în Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și natural de pe faleza Dunării”.
Pompieri şi scafandri de la Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă din trei judeţe intervin, luni, pentru a doua zi consecutiv, pentru căutarea…
În weekend, pe Strada Domnească vor avea loc o serie de evenimente: paradă de costume militare, activități sportive și dansuri. Astfel, se…
Comunicat de presă – „Renovarea energetică a imobilului din Str. Gheorghe Asachi, Nr.2A”
Guvernul a adoptat o Hotărâre care permite aplicarea unor măsuri excepționale pentru menținerea siguranței Sistemului Electroenergetic Național în contextul reducerii producției de…
Comunicat de presă – „Renovarea energetică a imobilului din str. Camil Ressu, nr. 3-A”
Ilie Bolojan, despre „alianța de facto PSD – AUR": A acționat doar din interese politice și clientel
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că ne aflăm în perioada unor evaluări care influențează deciziile investitorilor și dobânzile plătite la banii cu…
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Judecătorii CCR,…
Planul conceput de Guvern pentru gestionarea situației de criză generate de secetă include limitări ale consumului pentru clienții industriali. Acest plan are…
Comunicat de presă – „Crearea de păduri urbane”
