Din oras

Canabis ce urma să ajungă în școlile din Galați, confiscat de polițiști

La data de 18 martie 2026 , procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 37 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în luna martie 2026,  inculpatul a procurat din Spania și introdus în România, fără drept, prin intermediul unei firme de curierat, un  colet conținând cantitatea de 1,8  kilograme canabis.

În aceeași zi, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Galați, imediat după ce a preluat pachetul conținând substanța interzisă, destinată comercializării. Cantitatea de droguri era destinată comercializării și către tineri și elevi din unități de învățământ

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul  Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.