Din oras

Chirii supraevaluate la o firmă de deșeuri metalice din Galați

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au descoperit cheltuieli fictive de 22 milioane lei, mascate prin chirii supraevaluate, la o societate din Galați care se ocupă cu achiziția și comercializarea deșeurilor metalice. Situația a fost semnalată organelor de urmărire penală.

„În cadrul investigațiilor, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că societatea a înregistrat cheltuieli de peste 22 milioane de lei, în baza unui contract de închiriere având ca obiect un teren extravilan, încheiat cu unul dintre propriii asociați. Valoarea stabilită era semnificativ mai mare decât nivelul pieței, iar imobilul în fapt nu a fost efectiv utilizat în scopul pentru care a fost închiriat”, se precizează într-un comunicat.

Deoarece s-a constatat că plata unei chirii semnificativ supraevaluate către unul dintre propriii asociați a avut ca efect diminuarea patrimoniului societății în beneficiul acestuia, inspectorii ANAF Antifraudă au transmis documentele și materialele probatorii către organul de urmărire penală solicitant pentru efectuarea cercetărilor specifice, în vederea stabilirii existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor incidente în această speță.

ANAF mai arată că, în urma activităților desfășurate de operatorul economic și reprezentanții acestuia, asociați persoane fizice, a fost constatat un prejudiciu adus bugetului de stat de peste 3,6 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit.