
Astăzi am avut parte de o situație neobișnuită și care, pe bună dreptate, a stârnit îngrijorare în comunitatea noastră. Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor implicate pentru reacția promptă și profesionalismul de care au dat dovadă: Ministerul Afacerilor Interne, Brigada anti-tero a Direcției Regionale de Informații (DRI) Moldova Sud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului, Ministerul Apărării Naționale, Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția Locală, Serviciul de Ambulanță, DAS cu sprijinul SRAU, Ecosal, Apă-Canal și, evident, colegii din Primăria municipiului Galați. Aceste instituții, reprezentate înainte de toate de oameni, au luat, de la ora 2.30, toate măsurile care se impun într-o asemenea situație. Rapid și eficient. Astfel de momente ne reamintesc cât de importantă este coordonarea între autorități și capacitatea de reacție în situații neprevăzute.
Cel mai important lucru este că nu au existat victime. Noi, Primăria, am relocat persoanele care trebuiau evacuate din zona respectivă, totul este acum sub control, mulțumesc tuturor pentru calm și la fel de calmi trebuie să rămânem și în minutele următoare.
Drona va fi detonată controlat, nu va mai exista niciun pericol și, în acest sens, veți primi un mesaj Ro-Alert.
În același timp, cred că toți ne dorim ca, pe viitor, să fim nu doar protejați, ci și informați din timp atunci când există un potențial pericol, astfel încât fiecare dintre noi să poată lua cele mai bune decizii pentru siguranța proprie și a celor dragi.
Încă o dată, le mulțumesc gălățenilor pentru calm și responsabilitate.