In vizor

Oţelul a învins UTA la Arad şi a urcat pe locul 6. Play-off-ul tot mai aproape

Oțelul Galați a învins-o categoric pe UTA, cu 4-0 (1-0), duminică, la Arad, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Oaspeții, antrenați de Laszlo Balint (ex-UTA), au deschis scorul prin portughezul Pedro Nuno (31), lansat excelent de Joao Paulo.

Oțelul și-a majorat diferența prin portughezul Andrezinho (63), din centrarea lui Denis Bordun.

Golul al treilea al gălățenilor a fost înscris de fundașul brazilian Conrado (76), dintr-un penalty obținut de Andrezinho, faultat în careu de Marko Stolnik.

Portughezul Paulinho a închis tabela, după ce a fost lansat de Cristian Chira (87).

UTA, care a jucat a doua repriză în inferioritate numerică, după eliminarea lui Ovidiu Popescu (UTA), după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault asupra lui Joao Paulo.

Arădenii au trimis mingea în bară de două ori, prin Valentin Costache (30) și prin Florent Poulolo (36).

UTA a mai fost condusă de două ori cu 3-0 acasă, cu Universitatea Craiova și FC Argeș, dar de fiecare dată a reușit egalarea (3-3).

Oțelul are trei victorii în ultimele patru etape, acesta fiind primul său succes în deplasare în acest sezon.

UTA a ajuns la opt etape consecutive fără victorie, cinci egaluri și trei eșecuri.