In vizor

Permis de conducere fals descoperit asupra unui cetățean moldovean

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări în privința unui bărbat, cetățean moldovean care avea asupra sa un permis de conducere fals cu însemnele autorităților din Federația Rusă.

În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier înmatriculat în Republica Moldova, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 32 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză a prezentat pe lângă celelalte documente solicitate și un permis de conducere emis de către autoritățile din Federația Rusă.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului înmânat au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că înscrisul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.