Din oras

Un bărbat ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoane, pe care le-ar fi atacat cu un cuțit. Agresiunea a avut loc pe 9 august, iar victimele au suferit răni care necesită între 12 și 35 de zile de îngrijiri medicale.

Pe 18 august, procurorii au început oficial urmărirea penală împotriva bărbatului, care se afla atunci în arestul poliției. El este acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi înjunghiat cele patru persoane cu un cuțit, inclusiv în zone vitale, cu intenția de a le lua viața. Totul s-ar fi petrecut sub privirile mai multor oameni, iar violențele au creat panică în rândul martorilor.

Pe 19 august, procurorul a cerut Tribunalului Galați arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis cererea, astfel că acesta a ajuns în arest preventiv.

Ancheta este făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale Galați.

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs atacul și toate împrejurările în care acesta a avut loc.

Exit mobile version