Eveniment

Urmărire pe străzile din Tecuci. Un șofer drogat a încercat să scape de polițiști

Un tânăr de 28 de ani din Tecuci le-a dat de furcă polițiștilor rutieri după ce nu ar fi oprit la semnalul acestora. Agenții l-au urmărit pe străzile din Tecuci până au reușit să-l tragă pe dreapta pe strada Vasile Alecsandri. La testare, aparatul pentru depistarea drogurilor a indicat un rezultat pozitiv.

Totul s-a întâmplat pe 12 octombrie, în jurul orei 11.20, când polițiștii Biroului Rutier Tecuci au încercat să oprească autoturismul condus de tânăr. Cum șoferul nu s-ar fi conformat, agenții au pornit în urmărirea lui, cu semnalele luminoase și acustice pornite.

Cursa s-a încheiat pe strada Vasile Alecsandri, unde polițiștii au reușit să oprească mașina.

La verificări, aparatul pentru depistarea substanțelor psihoactive a indicat un rezultat pozitiv, iar tânărul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. La testarea pentru alcool, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Exit mobile version