Din oras

Documentele necesare obținerii unui loc de parcare pentru persoane cu dizabilități

Primăria municipiului Galați informează că a fost actualizată lista documentelor necesare pentru solicitarea unui loc de parcare gratuit la adresa de domiciliu, având în vedere prevederile Legii 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Astfel, cererea va conține numele și prenumele solicitantului, datele de contact ale acestuia, daca are/nu are atribuit loc de parcare gratuit pentru persoană cu handicap, precum și dacă locul de parcare este/nu este semnalizat). Cererea va fi însoțită de următoarele documente:

– cartea de identitate a persoanei cu handicap (dacă are peste 14 ani) și/sau a  solicitantului (în cazul în care solicitantul nu este persoana cu handicap) – copie;

– certificat de înmatriculare al autovehiculului, cu viza ITP valabilă – copie;

– certificat de încadrare în grad de handicap  – copie;

– card-legitimație persoana cu handicap – copie;

– adeverință de la Asociația de proprietari din care să reiasă că persoana cu handicap este trecută în cartea de imobil și este luată în calcul la plata cheltuielilor de întreținere;

– alte acte doveditoare din care să reiasă calitatea de părinte sau tutore/împuternicit a persoanei cu handicap.

Exit mobile version