
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a transmis un mesaj în care transmite că PSD nu poate vota un premier care vrea să urmeze calea deschisă de Ilie Bolojan.
„Nu vreau să-mi imaginez cam cum ar arăta România cu un premier ca Siegfried Mureșan, care abia descoperă tainele administrației locale. Partidul Social Democrat n-are cum vreodată să-și asume încă un premier care ar putea face și mai rău acestei țări.
Greu de crezut că Guvernul Bolojan 2.0, și accentuez pe acest zero, pentru că spune multe, va putea depăși cota celor zero realizări de până acum. Atâta timp cât, preț de mai bine de un an de zile, a fost aproape imposibil să creăm plusvaloare, mi-e greu să cred că domnul Siegfried Mureșan, care vrea să urmeze toate măsurile pe care le-a setat deja domnul Bolojan, va putea aduce țara pe un minim de creștere economică, măcar să ajungem la zero, pentru că în momentul de față suntem pe minus: minus în PIB, minus în cifra de afaceri, minus în fonduri europene atrase.
Haideți să încercăm să vedem imaginea de ansamblu. Haideți cu toții să ajungem în postura de a vota un Guvern care să fie chiar capabil pentru a crea bunăstare pentru români.”