Începând cu data de 28 septembrie 2026, pentru o perioadă de două luni, se închide traficul rutier pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între strada Nicolae Bălcescu şi aleea ISU (sediul Consiliului Judeţean Galaţi), anunţă Primăria Galaţi. De asemenea, Traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) va fi deviat pe retur.
Restricţiile sunt necesare pentru desfăşurarea lucrărilor de modernizare a reţelei de apă potabilă, acesta fiind în zona carosabilului.
Potrivit Primăriei Galaţi, pe durata restricțiilor, vor putea fi utilizate ca rute alternative: strada Domnească, strada Gării, strada Nicolae Bălcescu, strada Universității.
„Accesul operatorilor economici din zonă, precum și al riveranilor la adresele de domiciliu, va fi menținut, în condițiile stabilite prin organizarea lucrărilor. De asemenea, vor fi asigurate măsuri pentru accesul autovehiculelor autorizate și al autospecialelor de intervenție”, transmite administraţia locală.
Conform Primăriei, pentru pietoni vor fi amenajate și semnalizate corespunzător culoare de traversare, iar în zonele în care lucrările afectează trotuarele vor fi asigurate trasee pietonale în condiții de siguranță.
„Participanții la trafic sunt rugați să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară, indicațiile personalului de dirijare și să utilizeze rutele alternative recomandate, pentru evitarea blocajelor și pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță”, precizează autorităţile.
Vor exista modificări şi în transportul public, anunţă Primăria.
Astfel, Traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) va fi deviat pe retur, din strada Domnească pe strada Gării – Nicolae Bălcescu – Eroilor – Traian – Piața Centrală. Turul nu va fi modificat.
