Din oras

Scandal într-o parcare din Galați. Un bărbat a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge

Un șofer de 40 de ani, din Brăila, este cercetat penal după ce a fost găsit la volan, într-o parcare din Galați. Oamenii legii au observat că bărbatul mirosea a alcool, însă acesta a refuzat să sufle în etilotest și nu a acceptat nici recoltarea probelor biologice.

Totul s-a întâmplat pe 14 august, în jurul orei 13.10, într-o parcare dintr-o zonă de agrement din Galați. Polițiștii l-au observat pe bărbat și au decis să-l verifice, după ce comportamentul acestuia le-a ridicat semne de întrebare.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că șoferul ar fi condus o mașină până la locul în care a fost găsit. Pentru că polițiștii au observat că bărbatul mirosea a băutură, au încercat să verifice dacă acesta consumase alcool sau alte substanțe. La testarea pentru substanțe psihoactive rezultatul a fost negativ, însă bărbatul a refuzat să sufle în etilotest. Ulterior, a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă nici de această dată nu a cooperat și a refuzat recoltarea.

Pentru că era agitat și nu respecta indicațiile polițiștilor, bărbatul a fost dus și internat într-o unitate medicală de specialitate. Totodată, a fost amendat pentru comportamentul său.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.