
Primăria municipiului Galați informează că, în perioada următoare, se vor desființa trei construcții provizorii de pe Faleza Inferioară, în dreptul Elicei.
Construcțiile au fost edificate pe ternul proprietate a municipiului Galați în baza unor autorizații de construire provizorii. Conform autorizațiilor de construire, acestea sunt valabile pe durata contractului de închiriere, iar în cazul restructurării urbane terenul trebuie eliberat necondiționat, având în vedere și Planul Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul Local Galați.
Proprietarii construcțiilor au avut contract de închiriere a terenului proprietate a municipiului Galați, iar contractele au fost reziliate la finalul lunii octombrie, proprietarii fiind notificați ca în termen de 15 zile să elibereze terenul, conform clauzelor contractuale.
Întrucât aceștia nu s-au conformat notificării, au fost emise dispoziții de desființare pe cale administrativă, potrivit prevederilor Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
S-au transmis dispoziții de desființare pe cale administrativă, prin urmare au fost înaintate și notificări către cei trei proprietari, cu termen de punere în aplicare de 5 zile. Documentele au fost transmise atât prin poștă, cât și prin afișare la punctul de lucru și sediul social al societăților, iar termenul final pentru desființare a fost 2 decembrie 2025.
Întrucât proprietarii construcțiilor nu s-au conformat, Primăria municipiului Galați va desființa construcțiile cu resurse proprii, urmând ca proprietarii să suporte costurile lucrărilor de desființare.